În ultimii ani, a prins avânt în mediile de specialitate ideea că: pentru a crește, trebuie să schimbăm jobul la fiecare trei ani - fie că este vorba de companie, de rol sau chiar de industrie. Această noțiune a fost reiterată de pe băncile școlii până la diversele seminarii corporate, consultanții și trainerii oferind strategii atent concepute pentru parcurgerea cât mai facilă a acestor „tranziții". Mesajul este clar: dacă stai prea mult într-un loc, riști să stagnezi.

Din punctul de vedere al organizațiilor, însă, această tendință reprezintă o adevărată problemă. Angajații vin și pleacă, aducând explozii de energie proaspătă care se risipesc rapid, lăsând companiile în căutarea unor noi modalități de a promova loialitatea și retenția. Rezultatul este un ciclu în care toată lumea pare să se miște, să caute și să se schimbe, însă puțini găsesc cu adevărat ceea ce caută. Companiile se străduiesc să se adapteze la această mobilitate într-o formă sau alta, în timp ce persoanele descoperă adesea că doar acțiunea nu aduce neapărat împlinire sau experiență.

Privită dintr-un alt unghi, logica în sine devine discutabilă. Imaginați-vă un atlet care afirmă: „În următorii trei ani voi juca fotbal, dar apoi trebuie să trec la tenis dacă vreau să cresc". Sau un muzician care susține că: „Voi începe cu pianul, dar mai târziu trebuie să trec la vioară pentru a deveni un dirijor cu adevărat desăvârșit". Un astfel de raționament sună absurd - dar reflectă modul în care mulți profesioniști sunt încurajați să se gândească la cariera lor. Creșterea, în această mentalitate, este echivalată cu mobilitatea, nu cu măiestria.

În realitate, calea către creșterea pe verticală - creșterea în profunzime - este izbitor de asemănătoare cu urmărirea excelenței în sport sau în artă. Se începe prin dobândirea conceptelor și abilităților fundamentale. Aceste noțiuni de bază trebuie apoi exersate în mod repetat, nu numai pentru a rafina abilitățile, ci și pentru a dezvălui limitele propriilor abilități și natura mediului în care sunt aplicate aceste abilități. În timp, profesionistul învață să identifice vulnerabilitățile, să creeze conexiunile potrivite, să dezvolte strategii care să reducă riscurile și, în cele din urmă, să pună în practică aceste strategii în moduri care să creeze beneficii pe termen lung în comunitatea sau organizația pe care o reprezintă.

Procesul nu este unul alert. Măiestria se acumulează - se dezvoltă rând pe rând, atât prin succese, cât și prin eșecuri, într-un mediu care trebuie înțeles în profunzime.

Și totuși, acesta este punctul în care organizațiile moderne eșuează adesea. Cu excepția cazului în care companiile se asigură că până și angajații care petrec doar o perioadă limitată de timp în cadrul organizației sunt aliniați la o viziune strategică și cu scop (ceea ce este din ce în ce mai dificil având în vedere această perspectivă generală de creștere prin mobilitate), nici angajatul, nici compania nu vor vedea rezultate durabile. De cele mai multe ori, perioadele scurte de ședere produc încercări parțiale - inițiative începute, dar niciodată pe deplin integrate, lecții învățate, dar niciodată instituționalizate. Acesta este probabil motivul pentru care atât de multe strategii pe care le întâlnim astăzi par oportuniste: concepute pentru a obține rezultate vizibile rapide și de mică amploare, dar lipsite de profunzimea și coerența necesare pentru un impact pe termen lung.

Nimic din toate acestea nu înseamnă că schimbarea în sine nu are valoare. Schimbarea poate fi într-adevăr un catalizator puternic pentru creștere - atunci când este adoptată cu discernământ și în cunoștință de cauză. Schimbarea de mediu, asumarea de noi provocări sau chiar tranziția către un domeniu diferit pot lărgi orizonturile și debloca un potențial care altfel ar putea rămâne latent. Dar cheia nu este schimbarea de dragul ei. Cheia este schimbarea deliberată: o acțiune care este aliniată la o viziune profesională mai largă, ghidată de un sens clar al direcției și ancorată în valori care nu se schimbă cu fiecare nouă oportunitate.

În egală măsură, este important să recunoaștem că nimeni nu ar trebui să rămână într-un loc de muncă toxic, la fel cum nimeni nu ar trebui să tolereze toxicitatea în niciun alt aspect al vieții. Părăsirea unor astfel de medii nu este o chestiune de schimbare pentru dezvoltare - este o chestiune de autoconservare și demnitate. Dar construirea unei întregi cariere pe principiul că dezvoltarea poate fi obținută doar prin trecerea de la o companie sau industrie la alta este eronată. Schimbarea poate lărgi perspectivele și poate oferi o varietate de experiențe, dar profunzimea - genul de profunzime care duce la măiestrie - necesită timp, stabilitate și angajament.

Poate cel mai mare pericol al filosofiei "schimbării constante" este că riscă să confunde mobilitatea cu progresul și amploarea cu profunzimea. O carieră plină de tranziții frecvente poate oferi într-adevăr un portofoliu larg de experiențe, dar fără susținerea unei implicări pe termen lung, aceste experiențe riscă să rămână superficiale. După părerea mea, adevăratul test al dezvoltării profesionale nu constă în numărul de roluri ocupate, ci în impactul de durată al propriei activități. Adevărata creștere profesională nu înseamnă mișcare constantă, ci echilibru: să știi când să cauți noi orizonturi și când să cultivi experiența acolo unde te afli.