Hațegan Attorneys, una dintre cele mai importante case de avocatură din partea de vest a țării, anunță o promovare și lărgirea echipei. Florina Mattick a fost promovată în poziția de Senior Associate în cadrul departamentului de Insolvență și Litigii. În același timp, echipa se extinde prin recrutarea lui Alin Tegzes, în poziția de Associate, în cadrul practicii de Corporate Commercial.
‘Hațegan Attorneys este o firmă de avocatură locală cu viziune internațională, iar Florina Mattick și Alin Tegzes, prin specializările și experiența lor aduc plusvaloare serviciilor juridice oferite de biroul nostru în practicile în care activează”, a declarat Av. Ioana Hațegan, Managing Partner.
Florina Mattick s-a alăturat echipei Hațegan în anul 2011 după care a obținut o diploma de Master cu specializare în Dreptul European al Afacerilor și a făcut un stagiu de studiu în Germania. Este specializată în domeniul dreptului insolvenței, reprezentând cu succes companii de talie națională și internaționala în cadrul procedurilor de insolvență. Cunoștințele profesionale și experiența acumulată îi permit să analizeze cu acuratețe aspecte juridice complexe, reușind astfel să vină în întâmpinarea celor mai solicitante proiecte și oferind consultanță juridică de specialitat
Alin Tegzes s-a alăturat echipei Hategan Attorneys în octombrie 2018 după promovarea examenul de primire în profesie ca avocat. El a ocupat anterior postul de Contract Manager în cadrul unei companii multinaționale ce activa în sectorul IT, acesta fiind unul dintre cei mai mari furnizori şi prestatori de servicii IT la nivel mondial. În toata această perioadă, Alin a lucrat pe proiecte şi contracte de o complexitate foarte ridicată, desfăşurându-şi activitatea în limba germană şi engleză, proiecte ce necesitau o cunoaștere şi dezvoltare aprofundată în domeniul dreptului comercial şi al comerţului internaţional. Această experienţă aduce Hategan Attorneys un plus de valoare, datorită cunoştinţelor juridice aprofundate, experienţă practică şi capacitate de soluționare a diverselor probleme complexe din domeniul dreptului comercial.