La nivel global, companiile sunt, și vor fi, în continuare semnificativ afectate de efectele pandemiei COVID-19, motiv pentru care se încearcă, în mod constant, identificarea de către autorități a unor serii de măsuri care să susțină, pe cât posibil, continuarea activității economice.

Companiile active pe piața din România vor putea beneficia, în anumite condiții, de o serie de facilități și măsuri de sprijin în perioada imediat următoare. Pentru obținerea unor anumite facilități este necesară obținerea Certificatului de situație de urgență (CSU), document ce se va emite conform Ordinului Ministerului Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri (MEEMA) privind acordarea Certificatelor de situație de urgență operatorilor economici a căror activitate economică este afectată în contextul pandemiei, publicat în Monitorul Oficial în data de 25.03.2020. 

Cine poate solicita CSU?

Poate beneficia de CSU orice operator economic, îndreptățit legal să beneficieze de facilitățile și măsurile de sprijin acordate în temeiul OUG 29/2020 și OUG 30/2020, precum și în temeiul oricăror altor acte normative care reglementează măsuri acordate în contextul stării de urgență. Principalii beneficiari ai  facilitaților și măsurilor legale acordate ca urmare a decretării stării de urgență sunt operatorii economici  a cărora activitate economică a suferit în unul din următoarele două moduri:

  • au întrerupt activitatea, parțial sau total, urmare a decretării stării de urgență. Discutăm aici despre operatorii economici, care activează în domenii precum transport, turism, HORECA, organizări de evenimente, publicitate, învățământ privat și activități adiacente, industria confecțiilor, încălțămintei și pielăriei, servicii destinate populației;
  • au redus activitatea ca urmare a efectelor epidemiei și care au suferit, în luna martie 2020, o scădere a încasărilor cu cel puțin 25% față de lunile ianuarie și februarie 2020.

Tipul facilităților și a măsurilor de sprijin acordate

Facilitățile și măsurile de sprijin acordate în baza CSU pot consta în:

  • amânări la plata serviciilor de utilități - electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice și de internet, precum și a chiriei pentru imobilul cu destinație de sediu social și de sedii secundare;
  • plata indemnizației aferentă perioadei de suspendare a contractelor individuale de muncă, ce se va suporta din bugetul asigurărilor pentru șomaj, în condițiile stabilite de OUG 19/2020;
  • diverse alte facilități de natură fiscală, așa cum acestea vor fi reglementate de către autoritățile administrației publice centrale sau locale.

Atragem atenția că anumite facilități și măsuri de sprijin pot fi acordate doar IMM-urilor, în vreme ce altele privesc operatorii economici, în general, astfel încât se impune analiza particulară, de la caz la caz, a tipului de măsuri ce pot fi acordate.  

Procedura de emitere a CSU

Solicitarea eliberării certificatelor de situație de urgență se va face exclusiv prin mijloace electronice, respectiv prin intermediul platformei http://prevenire.gov.ro/, platformă care va conține o secțiune special dedicată în acest scop. Adaptarea și funcționarea platformei electronice va fi asigurată de MEEMA în termen de 5 zile de la publicarea Ordinului în Monitorul Oficial.

Cererea solicitanților va trebui să cuprindă datele de identificare ale operatorului economic, precum și o declarație pe proprie răspundere a reprezentantului legal al operatorului economic, care să ateste că toate informațiile și documentele care stau la baza cererii pentru obținerea CSU sunt conforme cu realitatea și respectă legislația în vigoare cu privire la tipul de certificat solicitat, cu referire la închiderea totală sau parțială a activității sau la diminuarea încasărilor în cuantumul indicat.

Atragem atenția că declarația pe proprie răspundere poate fi semnata olograf de către reprezentantul legal, însă toate documentele se vor încărca pe platforma online sub semnătura electronică a reprezentantului legal al operatorului economic, deținător de semnătură electronica. In cazul operatorilor economici care nu dispun de semnătură electronică, va fi necesară obținerea unei astfel de semnaturi sau, alternativ, desemnarea unui împuternicit care deține o astfel de semnătură.

Conform Ordinului, se vor putea emite două tipuri diferite de certificate, respectiv:

  • certificatul tip 1 (albastru) pentru operatorii economici, care și-au întrerupt total sau parțial activitatea, ca urmare a stării de urgență decretată;
  • certificatul tip 2 (galben) pentru operatorii care au înregistrat o diminuare a încasărilor în luna martie 2020 cu cel puțin 25% față de lunile ianuarie și februarie 2020.

Beneficiarii vor putea solicita un sigur tip de certificat. Certificatele vor fi emise doar pe perioada existenței stării de urgență, începând cu luna aprilie.

Certificatele astfel obținute vor putea fi folosite în relația cu autoritățile publice, dar și în relațiile comerciale cu ceilalți parteneri contractuali, în condițiile legii.

Diferențierea față de certificatele de forță majoră

Este important de reținut că Certificatul de situații de urgență este diferit de Certificatul de forță majoră. Emiterea certificatelor de forță majoră se supune unei proceduri și unor condiții separate, având o altă finalitate decât aceea de acordare a facilităților cu titlu de ajutor de stat ante-menționate. Astfel, pentru ca operatorii economici vizați să beneficieze de facilitățile și măsurile de sprijin acordate cu titlu de ajutor de stat, este necesara obținerea CSU.  

Încurajăm, pe aceasta cale, companiile să apeleze la aceasta procedură în scopul încercării, pe cât posibil, de salvgardare a companiei, fiind necesar în toată această perioadă ca managementul să adopte decizii cât mai responsabile.

Independent de obținerea certificatului, recomandăm restructurarea contractelor de comun acord între partenerii comerciali, pentru a asigura continuitatea businessului la momentul deblocării.